Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman informează că A.N.A.F. a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care, la finele trimestrului III 2024, nu mai înregistrau obligații fiscale restante.
Condițiile legale necesar a fi îndeplinite în acest scop:
a) toate declarațiile fiscale sunt depuse, pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
b) au fost achitate la scadență/termenul de plată prevăzut de lege, obligațiile fiscale principale și accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
c) agenții economici nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.
Din categoria celor cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.
Astfel, la nivelul județului Teleorman, figurează pe această lista 4.644 agenți economici care au îndeplinit până la data de 30 septembrie 2024, cumulativ, condițiile care au stat la baza întocmirii acestei liste.
Raportat pe fiecare subunitate teritoriala, situația se prezintă astfel:
– 202 de contribuabili mijlocii administrați de Activitatea de Colectare Contribuabili Mijlocii;
– 2.131 de contribuabili administrați de Structura de Colectare (Alexandria);
– 672 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Municipală Turnu Măgurele;
– 792 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Municipală Roșiori de Verde;
– 384 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Orășenească Zimnicea;
– 463 de contribuabili administrați de Unitatea Fiscală Orășenească Videle.
Lista contribuabililor bun – platnici poate fi vizualizată accesând următorul link: https://www.anaf.ro/restante/listaalba.xhtml .
Baza legală: Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.923 din 1 noiembrie 2022 privind procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante.