În perioada 10 – 17 septembrie, s-a desfășurat, la București, Olimpiada Internațională de Limba Engleză, destinată elevilor care studiază limba engleză ca limbă modernă. Competiția, a cărei gazdă a fost țara noastră, este o inițiativă a Ministerului Educației, în parteneriat cu Centrul de Limbi Moderne al Consiliului Europei, Universitatea București, Universitatea Politehnică București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
“Rezultate excelente pentru lotul României, la Olimpiada Internațională de Limba Engleză destinată elevilor de liceu care studiază limba engleză ca limbă modernă, a cărei gazdă a fost chiar țara noastră!”, a transmis Ministerul Educației pe pagina unei rețele de socializare. Printre elevii care s-au clasat pe podiumul competiției se numără și Leonard Nicolas Gîțoi, elev al Liceului Teortetic “Alexandru Ghica”, din Alexandria, care a obținut locul II la proba individuală, nivel B, și, de asemenea, locul II la proba pe echipe, nivel B1, alături de Gherlan Ioana, Robu Andrei și Popirtac Amalia.
Coordonatorii lotului României au fost prof. Luminița Pleșa – Liceul Teoretic “Al. Ghica” – Alexandria și prof. Anca Dimcea – Colegiul Național “Gh. Șincai” – București.
De menționat că elevii români s-au clasat pe locul I la trei probe individuale – nivel B1, nivel B2 și nivel C1.
“Felicitări tuturor! Recunoștință celor ce susțin performanța în educație!
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei competiții!
Olimpiada a reunit 58 de elevi din șapte țări – Portugalia, San Marino, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova, Letonia și România, care au concurat la trei niveluri lingvistice ( B1, B2 și C1), la cele două probe, una individuală având patru părți (Use of English, Listening, Creative writing și Speaking) și una pe echipe (prezentarea în format digital a răspunsului creativ la o operă literară – Literary text mediation)”, a mai transmis Ministerul Educației.