Ioan Rusul este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Ortodoxe Grecești. Devenind prizonier de război și sclav al unui agă turc, el a devenit faimos și a fost respectat chiar și de către stăpânul său musulman pentru smerenia, statornicia în credință și bunăvoința lui. Moaștele sale sunt nestricate, iar credincioșii creștini le consideră a fi făcătoare de minuni.
Sfântul Ioan Rusul a început să fie cinstit în România după Revoluția din 1989, când creștinii ortodocși români au putut face pelerinaje în insula Evia și au fost tipărite cărți și broșuri care prezentau viața și minunile sfântului. Mai multe biserici noi sau mai vechi din România au primit hramul Sf. Ioan Rusul, mai ales cele aflate în incinta spitalelor ca urmare a reputației acestui sfânt de tămăduitor al bolnavilor. Pentru a veni în sprijinul credincioșilor, reprezentanții Mănăstirii Pantocrator vor aduce Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul, care se păstrează în Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Sf. Pantelimon, în perioada 17 – 21 mai, cu prilejul hramului, Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, zi în care este prăznuită și Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, ale cărei moaște se păstrează în paraclisul Mănăstirii Pantocrator.