× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Misiune cu final fericit la Albeni: o ieduță salvată de pompieri dintr-o fântână de 15 metri adâncime

Impact News 24 • 03-05-2025, 20:00:48 • 37 vizualizari
 

O intervenție emoționantă a avut loc ieri, în localitatea Albeni, unde pompierii din cadrul Detașamentului Videle au fost solicitați, în jurul orei 16:12, pentru salvarea unei ieduțe căzute într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare. Intervenția a fost una dificilă, din cauza adâncimii fântânii și a stării de agitație a animalului. Cu toate acestea, pompierii au acționat cu profesionalism, răbdare și grijă.

Folosind cordițe de salvare și o bună coordonare, salvatorii au reușit, în aproximativ 15 minute, să readucă ieduța la suprafață, teafără și nevătămată. Bucuria proprietarei și imaginea micuțului animal în brațele pompierilor au oferit un final fericit unei misiuni care dovedește, încă o dată, că pentru salvatori fiecare viață contează – fie ea om sau animal.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Misiune Fericit Albeni Ieduță Salvată Pompieri Dintr-o Fântână Adâncime