× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Mugur Cozmanciuc: Vreau să pun umărul, să dăm o șansă la dezvoltare județului Teleorman

Impact News 24 • 15-11-2024, 14:00:52 • 34 vizualizari
 

Ce v-a determinat să candidați la aceste alegeri parlamentare? 

Vreau să pun umărul, să dăm o șansă la dezvoltare și acestui județ, care a fost sărăcit și abuzat atâta timp. De mai bine de 30 de ani, teleormănenii și nevoile lor au fost invizibile pentru politicienii pesediști. PSD-ul nu le-a lăsat nicio șansă la o viață mai bună.

Județul Teleorman are nevoie de atenție, are nevoie de oameni care să lupte pentru a-l smulge din sărăcia întreținută de PSD.

Care considerați că sunt cauzele pentru care Teleormanul a rămas atât de mult în urmă, chiar și față de județele de lângă?

E suficient să ne uităm în județul vecin, Giurgiu, ca să vedem că se poate. Acolo, PNL a demonstrat că se poate: oamenii au salarii mai mari, drumuri mai bune, micii antreprenorii locali prosperă, se atrag fonduri europene pentru dezvoltare.

De ce în Giurgiu se poate și în Teleorman nu s-a putut? Teleorman a pierdut peste 30 de ani din cauza PSD. Administrațiile PSD care s-au succedat nu au făcut decât să țină județul captiv intereselor proprii.

Lipsa investițiilor, lipsa parcurilor industriale, promise dar nefăcute, lipsa fondurilor europene, toți acești factori au contribuit la depopularea județului și la îmbătrânirea populației.

PNL a scos din sărăcie localități și județe întregi în restul României. Modelul liberal, axat pe dezvoltare, este unul de succes. Județul Teleorman are șansa unui viitor bun daca oamenii vor vota PNL.

Care este oferta Partidului Național Liberal pentru Teleorman? 

Partidul Național Liberal vine în Teleorman cu o strategie solidă axată pe creștere economică și dezvoltarea locurilor de muncă și atragerea de fonduri europene, sprijinirea antreprenorilor locali. Județul are nevoie de de parcuri industriale, de proiecte de infrastructură care să atragă investitori și să păstreze tinerii aici.

Schimbările pe care le propunem nu se vor întâmpla peste noapte. Dar, pentru început, putem cel puțin să fim la nivelul județului vecin, Giurgiu, care, din păcate, ne-a cam lăsat în urmă. Este timpul să construim împreună un viitor în care oamenii să-și dorească să rămână aici, acasă, în Teleorman.

Am văzut că un accent special este acordat agriculturii în programul PNL. Ce ar trebui făcut din acest punct de vedere? 

Potențialul agricol al județului este unul imens. Din păcate, agricultura din Teleorman nu beneficiază de niciun sprijin din partea celor care conduc județul.

Și cel mai important sprijin ar putea să fie un sistem modern de irigații. Apoi, trebuie să sprijinim financiar fermierii, prin credite sau fonduri europene, dar și să ii ajutam pe producători să-și vândă la un preț avantajos produsele.

Cum poate fi oprit acest exod al tinerilor din Teleorman? 

Mii de tineri pleacă în fiecare an din Teleorman pentru că PSD-ul nu le-a lăsat nicio șansă la o viață mai bună. Modelul liberal, axat pe dezvoltare, este unul de succes și ar putea să țină tinerii aici, acasă.

Județul Teleorman are șansa unui viitor bun daca oamenii vor vota PNL.

Sunt convins că soluțiile PNL: locuri de muncă bine plătite, dezvoltarea infrastructurii și construcția de parcuri industrial pentru a atrage investitori, sprijinirea antreprenorilor locali, atragerea proiectelor cu finanțare europeană, vor convinge tinerii teleormăneni că pot să aibă un viitor mai bun și aici în Teleorman.

Eu sunt convins că da, se poate un viitor mai bun și aici, în Teleorman! Dar totul începe cu votul pe care oamenii îl vor da la aceste alegeri.

CMF: 11240002

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Cozmanciuc Umărul șansă Dezvoltare Județului Teleorman