× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Naivitate sau gânduri din scaunul cu rotile

Ziarul Mara • 05-06-2025, 20:00:21 • 28 vizualizari
 

Toată viața am stat în genunchi, încercând să-mi ridic capul, să privesc dincolo de limitele impuse de Dumnezeu, trupului meu… Am crezut că iubirea este salvarea, că poate ridica această povară nevăzută ce apasă pe inima mea, dar m-am înșelat din nou… Dragostea este doar un miraj, o iluzie ce se destramă la cea mai mică atingere a realității…

Am crezut că am găsit iubirea, că am găsit un vis de care să mă agăț, dar mă învârt într-un cerc nesfârșit de deziluzii… Am vrut atât de mult să văd soarele acestei iubiri, să simt căldura ei în inimă, dar acum văd doar întunericul, un gol care înghite orice urmă de lumină…

Nu există drum în lume pentru mine… Trăirile zilnice mă fac să înțeleg că nu există un loc care să mă primească fără judecată… Mi-aș dori să visez la viață, să îmi imaginez că undeva, în depărtare, există o „ea”, există un colț unde sufletul meu nu este o povară… Dar viața este crudă, este un ecou îndepărtat, o realitate inaccesibilă…

În toți acești ani duruți am ajuns la concluzia că nu există bucurie, nu există tristețe—doar un vid, o tăcere care îmi umple fiecare gând. În pieptul meu trăiește doar vântul, un suflu rece ce îmi sfâșie speranțele, ce mă face să mă întreb dacă va exista vreodată un sens în această călătorie fără destinație…

Și totuși, printre umbrelele singurătății mele, există ceva ce nu poate fi stins: dorința de a înțelege, de a simți măcar pentru o clipă că existența mea nu este lipsită de rost… Poate că în oglinda ce îmi reflectă trupul și sufletul voi descoperi, într-o zi, nu doar rătăcirea, ci și puterea de a mă ridica dincolo de umbre…

Mihail TĂNASE

Despre autor

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Naivitate Gânduri Scaunul Rotile