Motto: “…el nu putea să zboare şi totuşi se afla atât de   aproape cerul încât din umeri îi creşteau aripi…”

Eram ca doi naufragiaţi pe o insulă pe care credeam că va fi doar a noastră. Doar ea avea un fel de a mă privi şi a mă face nemuritor. Eu visam, deschideam ochii în realitate şi credeam că tot în vis sunt. Adormeam iar, sperând să visez realitatea. Era un vis continuu. Noi doi, făceam mici bărcuţe pe care le trimiteam în lume şi care se întorceau singure cu hrană pentru noi. Noi, construiam iar visul nostru pe această insulă.

Deschideam ochii şi o vedeam pe ea. Eram în rai şi nu ştiam. De ce oare în clipa aceea aş fi vrut să fiu mort şi să nu îmi mai pot aminti? Mereu îmi spunea: „nu te da bătut, iubitul meu! Sunt alături de tine”… Şi simţeam că viaţa merita trăită. Atunci mutam munţi cu puterea iubirii, eram pe valul care mă făcea să fiu ce am dorit întotdeauna să fiu: “eu”. Da, eram plin, complet, renăscut.

Ne jucam cu puterea iubirii. Ea ne ajuta, ne ghida, ne făcea să visăm. Eu, mai mult decât ea… ea, mai mult decât mine. Fiecare venea cu visele lui şi le punea pe masă, le discutam, le suceam, le împachetam şi ne dădeam seama că sunt aceleaşi. Visele ei erau lumi cu stele şi culori roz. Ale mele erau lumi cu sori şi culori grele. Erau cerul nostru. Îl priveam împreună şi nimic nu putea să-l distrugă. El avea un singur secret pe care amândoi îl ştiam: era invincibil atâta timp cât eram amândoi în lumea asta uniţi prin iubire.

Eu încă mai trăiesc visul asta, dar de ceva timp am clipe în care o caut. Era în fiecare secundă cu mine şi îmi spunea asta. Acum dispare şi apare în lumea mea. Este palidă de tristeţe, dar nici o lacrimă nu îi mai curge din ochi. Plângea cu lacrimi de pură tristeţe şi eu nu le-am văzut. Eram orb de iubire. Şi acum mai sunt, încă. Trec din lume în lume, din imaginaţie în imaginaţie, din vis în vis. O am cu mine în orice lume, bună sau rea. Eu trec cu ele, cărând-o cu mine, aşa cum era atunci, pe insula noastră, strângându-mă, cu ochii ei superbi înfipţi în mine, spunându-mi: „priveşte amurgul iubitul meu!”

Mihail TĂNASE

Despre autor