× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Nereguli în trafic! 4 șoferi au rămas pietoni

Ziarul Mara • 24-08-2022, 10:00:15 • 16 vizualizari
 

4 șoferi au rămas pietoni după ce au călcat prea tare pedala de accelerație sau au depășit neregulamentar. Polițiștii din Teleorman au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6.235 lei. Dintre acestea, 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 sancțiuni pentru depășire, 2 sancțiuni pentru alte abateri, 1 sancțiune pentru conducere agresivă.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Roșiori de Vede, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Și polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliția Roșiori de Vede au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Călmățuiu, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe DJ 679 în localitate și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de“conducerea unui vehicul neînmatriculat” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

C.D.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Nereguli Trafic șoferi Rămas Pietoni