Avertizările meteorologice de ieri , Cod galben și Cod portocaliu de vânt au generat o serie de solicitări pentru intervenția pompierilor.
Astfel, la ora 21,00 la Segarcea-Vale, la ora 00,00 la Rădulești, la ora 00,28 pe DJ 503, la ora 1,00 la Drăgănești-Vlașca, pompierii au fost prezenți pentru îndepărtarea copacilor căzuți, în special de pe carosabil. Din fericire nu au fost pagube materiale sau victime.
– în jurul orei 21.00, pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe DJ 546, în loc. Segarcea Vale, cu mai multe fire de telecomunicații rupte, însă fără victime. Pentru rezolvarea acestei urgențe, au intervenit pompierii militari turneni cu o autospecială și echipamente specifice;
– la miezul nopții, s-a anunțat că pe DJ 601 D, pe raza localității Rădulești, au căzut trei copaci care blochează ambele sensuri de circulație, cu pericol pentru participanții la traficul rutier. Pentru degajarea acestora au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle cu mai multe drujbe și o autospecială de intervenție;
– la ora 00.28, pompierii din cadrul Detașamentului Videle au fost solicitați să intervină pe DJ 503, pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil. Misiunea s-a derulat în cel mai scurt timp posibil, cu ajutorul echipamentelor din dotare. La fața locului a fost găsită o mașină avariată ușor, însă fără a fi înregistrate victime;
– în jurul orei 01.00, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgănești-Vlașca au intervenit pentru îndepărtarea unui pom căzut pe carosabil, între localitățile Drăgănești-Vlașca și Comoara. Misiunea s-a derulat fără probleme deosebite și fără a fi înregistrate victime.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!