Polițiștii din Turnu Măgurele sunt cei care au răspuns apelului primit pe numărul unic de urgență 112, prin care erau anunțați de producerea evenimentului.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au găsit un autoturism proptit într-un copac de pe marginea drumului. În mașină se aflau două persoane, încarcerate. Totodată, pompierii turneni s-au deplasat la locul indicat cu descarcerarea și SMURD-ul. În același timp, două ambulanțe, dintre care una cu medic au depus toate eforturile de a le salva viața celor două victime, pentru conducător auto, însă, manevrele de resuscitare au fost în zadar.
„Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în municipiul București, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un copac aflat pe marginea DN 65A. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea gravă a pasagerei, o femeie în vârstă de 21 de ani, din județul Neamț”, anunță biroul de presă al IPJ Teleorman.
Printr-un comunicat de presă, ISU Teleorman anunță că pasagera de pe scaunul din dreapta al mașinii era în stare de inconștiență, dar cu semne vitale, astfel că a fost transportată la UPU Alexandria pentru îngrijiri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiștii rutieri în vederea stabilirii întregii situații de fapt.