Polițiștii Secției 1 Alexandria au reținut o femeie în vârstă de 37 de ani, din comuna Brânceni, județul Teleorman, suspectată de comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Femeia, alături de doi bărbați de 36 și 38 de ani din Smârdioasa și Poroschia, este acuzată că în perioada august 2022 – iunie 2024 ar fi sustras bunuri din locuințele și anexele gospodărești ale mai multor persoane din localitățile Țigănești, Brânceni și Poroschia.
Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi cauzat și distrugeri asupra unor bunuri aparținând unei persoane vătămate. În urma administrării probatoriului, autoritățile au dispus reținerea femeii, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria. Autoritățile încearcă să stabilească amploarea totală a prejudiciului și să identifice toate persoanele implicate în aceste fapte.
Mircea OLTEANU