În urma administrării probatoriului în dosarul penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede și acțiunii de la începutul săptămânii când polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în județele Teleorman, Ilfov și în municipiul București, Judecătoria Roșiori de Vede a dispus măsura arestului la domiciliu față de o femeie în vârstă de 41 de ani, din municipiul București. Aceasta este bănuită de comiterea infracțiunii de “înșelăciune în formă continuată”.
Reamintim că, din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie-iunie 2022, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, trei persoane, folosindu-se de calitatea de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate din județele Teleorman, Ilfov, Covasna, Timiș, Hunedoara, Suceava și Prahova, cărora le-ar fi promis în mod mincinos realizarea unor servicii de proiectare, autorizare, avizare și construcții imobile, care în fapt nu s-ar fi executat.
Pentru a da o aparență de legalitate a promisiunilor, au fost încheiate convenții civile, primind în schimbul falsei promisiuni sume de bani, prejudiciul total fiind de 195.000 de lei.