Săptămâna trecută, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Infracțiunilor Economice din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au pus în aplicare 33 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Suceava, Hunedoara, Maramureș, Teleorman, Dolj și Timiș, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă, contrabandă asimilată și spălare a banilor.
Joi, 21 septembrie, și vineri, 22 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 13 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți cinci.
În urma celor 33 de percheziții domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate 2.558.380 țigarete de diverse mărci având aplicate marcaje Duty Free sau timbre din țări non-UE, sumele de aproximativ 40.000 lei, 610 euro și 100 lire, înscrisuri olografe, alte documente, o copie a unei legitimații tip MAI, telefoane mobile, mai multe medii de stocare a datelor și cartele SIM.
Au fost indisponibilizate opt autovehicule de lux, trei autovehicule de transport și un microbuz.
Pe lângă bunurile enumerate anterior, în cursul investigațiilor au mai fost descoperite și ridicate din locațiile percheziționate aproximativ 10 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
De asemenea, au fost realizate mai multe acțiuni de prindere în flagrant.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Infracțiunilor Economice din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Iași, Bacău, Alba-Iulia, Timișoara, serviciilor de combatere a criminalității organizate Teleorman, Maramureș, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău, precum și al Autorității Vamale Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și prezumția de nevinovăție.