În urma celor 26 de percheziții domiciliare, efectuate în județele Buzău, Vrancea, Brăila și Teleorman, au fost descoperite și ridicate 150 de grame de materie vegetală tocată (canabis), 120 de grame de substanță cristalizată, albă (3-CMC) și 22 de semințe de canabis.
De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 57 de comprimate, 150 de grame de substanță galbenă (NSP), 17 telefoane mobile, 6 cântare, 1 laptop, 390 de euro și 7.900 de lei.
Astfel, după finalizarea audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a 8 persoane bănuite, iar, față de alte 5, a fost luată măsura controlului judiciar.
În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Reamintim că, la data de 26 septembrie a.c., polițiști Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în județele Buzău, Vrancea, Brăila și Teleorman, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, mai mulți bănuiți, din județul Buzău, ar fi achiziționat, de la persoane din județele Vrancea, Brăila și Teleorman, diferite cantități de droguri de risc (canabis), mare risc (3-CMC, MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-BUTINACA și 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori din municipiul Buzău.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că drogurile ar fi fost comandate prin intermediul unor aplicații online criptate, iar plata s-ar fi realizat prin transferuri în echivalentul unei criptomonede.
Distribuția și vânzarea ulterioară a drogurilor ar fi avut loc fără ca persoanele să se întâlnească, cumpărătorul primind, după ce efectua plata, o fotografie și coordonatele GPS ale locului în care se aflau drogurile ce făcuseră obiectul tranzacției.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și Brașov și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, precum și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi judeţene Buzău, Vrancea, Brăila, Teleorman și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.