× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

Patru șoferi, prinși drogați la volan în acest weekend

Ziarul Teleormanul • 20-11-2022, 14:00:08 • 117 vizualizari
 

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii au acționat pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În urma activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.285 de lei și au reținut 15 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Totodată, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel, potrivit IPJ Teleorman, vineri, 18 noiembrie, ora 19.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Turnu Măgurele, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ” conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 15.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Duminică, 20 noiembrie, ora 02.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Călmățuiu de Sus, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ” conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Tot duminică, ora 03.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au depistat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub infuența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
șoferi Prinși Drogați Weekend