Ieri, 16.05.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 a fost publicată Legea nr. 138 din 13.05.2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Noile prevederi vin să reglementeze mult mai multe aspecte întâmpinate de polițiști în activitatea operativă desfășurată în acest segment în care cruzimile față de animale sunt tot mai des întâlnite, mai ales în mediul rural.
Astfel, conform actului normativ, polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile sau încredințarea lui unei asociații sau fundații de protecția animalelor care are contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii.
În ceea ce privește pedepsele cu închisoarea, potrivit noilor reglementări, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:
De asemenea, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, următoarele fapte:
Totodată, precizăm că în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 205/2004, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, următoarele fapte:
a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia.
Legiuitorul a mai stabilit că următoarele fapte nu constituie infracțiuni:
În ceea ce privește contravențiile, de această dată, legiuitorul a stabilit că următoarele fapte se sancționează cu amendă cuprinsă între 3000 de lei și 12000 lei, următoarele fapte:
De asemenea, pe lângă sancțiunile aplicate, se dispune și măsura confiscării animalelor, acestea urmând a fi cazate în adăposturile care funcționează pe lângă consiliile locale, în vederea adopției sau valorificării în situația în care proprietarul animalelor săvârșește de două ori faptele prevăzute la art. 25 alin. 1 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 205/2004, respectiv:
The post Pedepse cu închisoarea de 7 ani pentru uciderea animalelor appeared first on ImpactNews24.