× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Percheziții domiciliare la persoane bănuite de amenințare, în municipiul Roșiorii de Vede

Impact News 24 • 01-04-2025, 20:00:51 • 21 vizualizari
 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman – Serviciul Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiorii de Vede, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, au efectuat trei percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de amenințare.

Conform autorităților, la data de 29 martie, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la un conflict izbucnit între două familii din municipiul Roșiorii de Vede, legat de achiziția unui imobil. Potrivit primelor informații, cele două părți implicate și-ar fi adresat amenințări prin intermediul unei platforme de socializare.

Ulterior, la data de 31 martie, un mandat european de arestare emis de autoritățile belgiene a fost pus în executare, iar forțele de ordine au verificat cinci locații.

Perchezițiile desfășurate astăzi au dus la ridicarea mai multor obiecte contondente, arme albe, precum și a unui pistol calibrul 10×22, care au fost confiscate în cadrul anchetei.

Totodată, autoritățile au emis și pus în aplicare două mandate de aducere, iar, în urma administrării probatoriului, doi bărbați, în vârstă de 43, respectiv 75 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.

De asemenea, 14 persoane au fost identificate și conduse la sediul poliției pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Percheziții Domiciliare Persoane Bănuite Amenințare Municipiul Roșiorii