Astăzi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Buzău efectuează 26 percheziții domiciliare, pe raza județelor Buzău, Vrancea, Brăila și Teleorman, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.
S-a reţinut că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, mai mulți suspecți, din județul Buzău, au achiziționat, de la persoane din județele Vrancea, Brăila și Teleorman, diferite cantități de droguri de risc (canabis), mare risc (3-CMC, MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-BUTINACA și 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori din municipiul Buzău.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că drogurile erau comandate prin intermediul unor aplicații online criptate, iar plata se realiza prin transferuri în echivalentul unei criptomonede. Distribuția și vânzarea ulterioară a drogurilor avea loc fără ca persoanele să se întâlnească, cumpărătorul primind, după ce efectua plata, o fotografie și coordonatele GPS a locului în care se aflau drogurile ce făcuseră obiectul tranzacției.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău vor fi conduse 25 de persoane, în vederea audierii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și Brașov și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Buzău, Vrancea, Brăila, Teleorman și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.