× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Peste 200 de elevi teleormăneni au lipsit de la prima probă a Evaluării Naționale

Exploziv News 24 • 26-06-2024, 20:00:42 • 39 vizualizari
 

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, joi, 27 iunie se va susține proba la Matematică, iar pe 28 iunie la Limba maternă.

La prima probă, cea de Limba română, la nivelul județului Teleorman, în evidențele Inspectoratului Școlar erau înscriși 2.233 de elevi. Dintre aceștia au fost prezenți 2.009 adolescenți, 224 absentând. Nu a fost eliminat niciun elev. A două probă, cea de Matematică, care le dă mai multe bătăi de cap elevilor, va avea loc mâine, 27 iunie. La nivelul județului au fost organizate 87 de centre de examen. Ca și noutate, în acest an lucrările sunt scanate în clasă și corectate ulterior pe o platformă digitală.

Primele rezultate ale Evaluării Naționale vor fi afișate pe 3 iulie, în format anonimizat. Cei nemulțumiți de note pot depune contestație imediat, între orele 16.00 – 19.00 și inclusiv în ziua următoare, respectiv 4 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Rezultatele finale, după contestații vor fi publicate în data de 9 iulie. În acest an, media de admitere în clasa a lX-a nu va conține și media anilor de gimnaziu. Aceasta din urmă va reprezenta doar un criteriu de departajare pentru elevii cu mediile egale de admitere la liceu.

După afișarea rezultatelor finale începe etapa de admitere la liceu. Completarea fișelor de înscriere se va face în perioada 11 – 12 iulie și 15 – 22 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în ziua de 24 iulie. Rezultatele vor fi publice pe dara de 24 iulie, iar depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ la care candidații au fost repartizați se va realiza între între 25 și 30 iulie.

 

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Exploziv News 24 » Articole Exploziv News 24 »
 
Teleormăneni Lipsit Probă Evaluării Naționale