În ultimele zile, la Serviciul județean de Ambulață Teleorman a fost activitate intensă cu sute de solicitări la diverse evenimente unde a fost nevoie de asistență medicală. În minivacanța de Sfânta Maria, când mulți teleormăneni s-au bucurat de câteva zile libere, echipajele medicale de la Ambulanță au avut de gestionat 65 de situații critice considerate urgențe cod roșu.
Din cele 855 de solicitări înregistrate la SAJ Teleorman, peste 200 au fost la persoane care acuzau dureri abdominale sau cefalee. Zeci de intervenții au fost la persoane care au suferit accidente vasculare și intoxicații sau probleme respiratorii. Nu au lipsit nici conflictele urmate de agresiuni fizice și tentativele de suicid.
Pe raza județului Teleorman au avut loc, în aceste zile, 10 accidente rutiere unde au fost solicitate ambulanțele de la SAJ. 22 de victime au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital pentru investigații de specialitate. Accidentele rutiere cu victime au avut loc în localitățile Orbeasca, Roșiori de Vede, Drăgănești Vlașca, Islaz, Siliștea Gumești, Scurtu Mare, Didești, Văcărești, Zimnicea, Vitănești. Printre victime s-au aflat și patru minori cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.
The post Peste 800 de solicitări înregistrate la Serviciul de Ambulanță Teleorman appeared first on Actualitatea de Teleorman.