PNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare

PNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare

Exploziv News 24 • 16-10-2020, 18:00:03 • 7 vizualizari

 

Astăzi, PNL Teleorman a făcut publică lista cu candidații pentru alegerile, ce vor avea loc în data de 6 decembrie.

„Filiala Teleorman a Partidului Național Liberal și-a desemnat, astăzi, candidații pentru Parlament, prin votul secret al tuturor membrilor Colegiului Director Județean. În urma votului exprimat, candidații PNL Teleorman care au intrat în competiția internă și a căror candidaturi au fost validate, pentru cele două camere ale Parlamentului, sunt:
– la Senat, locul unu pe listă este ocupat de Pîrvulescu Eugen, președintele filialei Teleorman a Partidului Național Liberal.
– la Camera Deputaților locul unu pe listă este ocupat de Barbu Costel, urmat de Calotă Ică Florică și Stoian Maria.
Președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, susține că liberalii teleormăneni se vor mobiliza exemplar și la alegerile parlamentare, pentru a obține un post de senator din cele două alocate județului Teleorman și trei posturi la Camera Deputaților din cele 5 alocate”, se arată în comunicatul emis de formațiunea politică.

 

Articolul PNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare apare prima dată în Exploziv News 24.

 
Distribuie pe Facebook
 
 
Continuare pe Exploziv News 24 »
 
Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare
Primarul de la Sârbeni, alături de cetățeni pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus
La Sârbeni, primarul localității, Stelian Șerban, a luat o serie de măsuri de combatere a infecțiilor cu noul coronavirus încă de la debutul pandemiei. Datorită demersului edilului, cetățenii din localitate
Avertizare METEO! Județul Teleorman, sub Cod GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată până mâine la ora 10.00
Începând din această seară și până mâine dimineață, la ora 10.00, județul Teleorman se află sub Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Potrivit mesajului emis de meteorologi, în

Cele mai citite

USR Alexandria are o noua conducerePNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare

Dupa o perioada ceva mai confuza, USR Alexandria a inceput campania pre-electorala cu o noua conducere, hotarata sa obtina un procent peste media pe tara a aliantei USR PLUS.Presedintele USR Alexandria, domnul Valentin Bunea ne-a declarat ca sub sloganul "Strada

1188 vizualizari

Anunt Apa Serv

INFORMARE PRIVIND MODUL DE LUCRU IN CONTEXTUL DECRETARII STARII DE URGENTA LA NIVEL NATIONAL Avand in vedere ca, incepand cu data de 16 martie 2020, la nivel national a fost decretata “starea de urgenta”, activitatea de citire a indecsilor si de incasare

703 vizualizari

Crimă urmată de tentativă de suicid, între doi soți din Târnava

Scene șocante au văzut în această după-amiază polițiștii care patrulau pe drumul județean 503, ce leagă localitățile Drăgănești Vlașca de Botoroaga. O mașină oprită pe marginea drumului ”ascundea” imagini terifiante. Pe fondul unor discuții aprinse, chiar când se deplasau cu autorturismul,

449 vizualizari

Arta de a fi polițist local la Alexandria: “Te iert, dacă mergi pe jos, pe lângă bicicletă”

Pe parcursul stării de urgență s-au comis destul de multe abuzuri din partea autorităților statului. Însă motivul principal a fost lipsa de pregătire individuală a unora dintre angajații Ministerului de Interne, mai ales după ce ministerul în cauză a preluat

399 vizualizari

Valeria Gherghe pleacă de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean

Pe 12 aprilie, adică în aproximativ două săptămâni, mandatul de inspector școlar general al Valeriei Gherghe se încheie și, potrivit unor surse demne de încredere, aceasta va pleca de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Pentru moment, nu este foarte clar

358 vizualizari

Andrei Purcarea, candidatul USR la primaria PloscaPNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare

 Andrei Purcarea, candidatul USR la primaria Plosca

351 vizualizari

Și micii fermieri pot beneficia de apă gratuită pentru irigații

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a făcut cunoscut faptul că în acest an micii fermieri din România vor putea să-și irige culturile cu apă furnizată gratuit de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Singura condiție este ca micii producători agricoli să

320 vizualizari

Sergiu Iordan, candidatul USR PLUS la presedintia Consiliului Judetean Teleorman, vorbeste despre coruptie si valizele romanilorPNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare

Valiza – acest simbol al neputinței noastre din ultimii 30 de ani. Se pare ca soarta noastră, a românilor se afla între doua valize. Avem pe de o parte valiza plină de dovezi ale corupției, găsită pe un câmp din Teleorman

297 vizualizari

PNL Teleorman și-a desemnat candidații pentru parlamentare

ContactFacebookHotNightsAuto InfoBlogosferaLicitatii Publice