× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

POLIŢIŞTII TELEORMĂNENI, ALĂTURI DE ELEVI, LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ŞCOLAR

IPJ Teleorman • 05-09-2022, 14:00:29 • 391 vizualizari
 

04 Septembrie 2022Sursa: IPJTR

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele.

Astfel, pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, polițiștii de la rutieră derulează activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.

În perioada 30 august – 2 septembrie 2022, aceste autovehicule sunt reinventariate, iar polițiștii rutieri vor instrui/reinstrui conducătorii lor cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.

Totodată, vor fi instruiți și coordonatorii activității acestor autovehicule cu privire la respectarea destinației pentru care au fost repartizate.

De asemenea, se verifică existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere transversale destinate traversării pietonilor și corelarea semnalizării rutiere verticale cu cea orizontală, precum și a limitatoarelor de viteză realizate/amplasate înaintea marcajului rutier transversal destinat traversării pietonilor.

În perioada 5 – 9 septembrie 2022, vor fi efectuate controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului, inclusiv prin testarea alcoolscop, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți în zona unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere.

La nivel județean se vor desfășura activități pentru reducerea violenței fizice și psihologice(bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu.

Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.

Anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității  este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori. În vederea protejării acestora, este necesară implementarea unei campanii naționale adresate adulților care îi supraveghează, pentru a conlucra în informarea și pregătirea adecvată a copiilor.

Perioada de implementare a campaniei este 29 august – 11 septembrie 2022.

Campania are ca scop creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.

Nu uitați:

•Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;

•Spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el;

•Discutați permanent cu copilul și asigura-ți-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;

•Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line;

Vă dorim un an școlar cu realizări, în siguranță!

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
POLIŢIŞTII TELEORMĂNENI ALĂTURI ÎNCEPUTUL NOULUI ŞCOLAR