× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Prim-vicepresedintele AUR, Marius Lulea, discurs fulminant la o conferință de presă din Teleorman.

Global Teleorman • 15-09-2023, 10:01:04 • 272 vizualizari
 

Astăzi, 14.09.2023, Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, și-a făcut apariția la o conferință de presă susținută în județul Teleorman, unde a vorbit liber despre problemele financiare cu care se confruntă România, dar și județul Teleorman.

Acesta a ținut să facă o precizare destul de importantă, chiar surprinzătoare pentru un politician. Marius Lulea susține că jumătate din aparatul bugetar va fi concediat și primăriile vor fi desființate, formând UAT-uri cu minim 5000 de locuitori. Tot el susține că numai prin concedierea a jumătate din aparatul bugetar, România ar economisi minim 10 miliarde de euro anual. Bineînțeles că nu este vorba despre acei bugetari care-și fac treaba, ci despre acele rebuturi angajate de aparatul politic, care au pus țara pe butuci prin complicitate la furt, abuz în serviciu și incompetență. Vor rămâne doar cei care-și fac treaba și sunt profesioniști.

Totodată, Marius Lulea este de părere că foarte multe primării aproape că au ajuns la incapacitate de plată și nu-și justifică funcționarea.

Pe lângă aspectele menționate, acesta îndeamnă oamenii să iasă la vot în 2024, mai ales în contextul formării unui "bloc mafiot" între PSD și PNL. Acum, mai mult ca niciodată, sunt cele mai importante alegeri pe care România le-a avut în ultimii ani, deoarece anul viitor se decide direcția în care țara o va lua, ori spre europenizare și civilizație, ori spre sărăcie, prostie și corupție. Anul viitor este momentul în care va trebui să decidem dacă vrem să fim văzuți ca o țară Europeană, sau ca o țară considerată Africa Europei, izolată, exploatată de corporații și controlată de hoți.

Vom urmări cu atenție activitatea AUR, deoarece nu mai este același partid care a fost la început. Liderii AUR s-au descotorosit de majoritatea oamenilor dubioși și colectează în număr cât mai mare profesioniști din toate domeniile.

Vom reveni cu noutăți privind opțiunile de vot în 2024, dar și cu dezvăluiri despre modul cum PSD și PNL fură ca-n codru în Teleorman. Până la alegeri, vom face tot posibilul să vă informăm cât mai bine, iar după alegeri, vom vedea dacă românii își merită soarta cu vârf și-ndesat, sau toată această dezbinare națională a fost din cauza lipsei de alternative electorale.

Puteți vizualiza întreaga conferință pe pagina de Facebook Alianța pentru Unirea Românilor Teleorman.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Global Teleorman » Articole Global Teleorman »
 
Prim-vicepresedintele Marius Discurs Fulminant Conferință Presă Teleorman