× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Prima conferință transfrontalieră „Europa în Balcani: viitor comun”

Ziarul Mara • 19-01-2024, 10:00:22 • 106 vizualizari
 

Prezent în cadrul primei conferințe transfrontaliere „Europa în Balcani: viitor comun”, Augustin Ioan, viceprimarul municipiului Alexandria, a prezentat beneficiile implementării cu succes a proiectului „O mai bună conexiune a orașelor Alexandria și Cherven Bryag la TEN-T”.

Acest proiect finanțat prin programul InterReg România-Bulgaria a fost implementat în perioada martie 2019-august 2023.

Viceprimarul municipiului Alexandria a afirmat că, în cadrul proiectului, legăturile de transport dintre cele două orașe au fost îmbunătățite semnificativ, iar relația de colaborare dintre municipalități, având aceeași perspectivă comună de dezvoltare, trebuie continuată.

Cu această ocazie, ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, a declarat: „Bulgaria și România sunt cel mai bun exemplu de viitor comun european”.

Totodată, reprezentantul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași din cadrul Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice din România, Simona Vătafu, a precizat faptul că va demara o campanie pe social media, prin care va prezenta publicului rezultatele proiectelor europene din regiunea de graniță, din ultimii ani, fiind vorba despre cinci videoclipuri, care vor fi publicate pe Facebook și alte rețele de socializare.

Cornelia RĂDULESCU

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Conferință Transfrontalieră Europa Balcani Viitor