× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Primăria Alexandria: Am luat toate măsurile şi am alocat fonduri pentru ca elevii să poată relua cursurile în cele mai bune şi sigure condiţii

Internet • 03-02-2021, 11:10:58 • 688 vizualizari
 

La Alexandria se fac pregătiri pentru ca elevii să se întoarcă la școală în condiții de siguranță.  În lipsa unui ordin de ministru, primăria municipiului a distribuit unităților de învățământ bugete pentru materiale sanitare, ghidându-se după măsurile luate anul trecut.

Astfel, triajul la sosirea elevilor va fi efectuat de către asistentele medicale repartizate de Direcţia de Asistenţă Socială Alexandria, iar măștile pentru elevi și profesori vor fi achiziționate din banii alocați de municipalitate.

Totodată, primăria a direcționat fondurile necesare pentru achiziţionarea şi montarea pereţilor despărţitori din plexiglas, necesare în sălile de clasă în care nu s-a putut asigura distanţa minimă între elevi.

Întrucât personalul care asigură curăţenia în unităţile de învăţământ este insuficient iar I.Ș.J. Teleorman nu a deblocat toate posturile, Primăria Alexandria a alocat unităţilor de învăţământ banii necesari pentru a încheia contracte de prestări servicii cu firme specializate.

“La acest moment sunt asigurate, fără excepţie, apă caldă în toate grupurile sanitare, dozatoare de săpun şi uscătoare de mâini, prosoape de hârtie, dispensere pentru dezinfectanţi la intrările/ ieşirile din sediile şcolilor, precum şi la intrarea în fiecare sală de clasă, termometre digitale non-contact, termoscanere şi camere cu termoviziune, care identifică persoanele a căror temperatură corporală este mare, imediat ce intră în şcoală”, transmite Primăria Alexandria printr-un comunicat de presă.

Până la sfârşitul acestei săptămâni, în toate unităţile de învăţământ va fi efectuată şi dezinfecţia tuturor sălilor de clasă şi spaţiilor în care elevii îşi vor desfăşura activitatea, potrivit sursei citate.

The post Primăria Alexandria: Am luat toate măsurile şi am alocat fonduri pentru ca elevii să poată relua cursurile în cele mai bune şi sigure condiţii first appeared on Cronica de Teleorman / Ştiri din Teleorman şi nu numai.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Internet » Articole Internet »
 
Primăria Alexandria Măsurile Alocat Fonduri Pentru Elevii Poată Cursurile