× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Profesorii și elevii de la Ștorobăneasa implicați în programe cu fonduri europene

Exploziv News 24 • 23-09-2024, 14:00:44 • 27 vizualizari
 

Din dorința de a se perfecționa, dar și pentru a învăța metode noi și moderne de a transmite mai departe informațiile elevilor, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ”Vasile Racotta” din Ștorobăneasa au scris un proiect, care a primit aprobare pentru derulare.

”Terra – casa pentru toți” a început în data de 01.09.2023 și se va încheia în data de 31.01.2025. În primul rând, în urma derulării acestui program, opt cadre didactice din școala Ștorobăneasa au participat deja la cursuri de perfecționare și adaptare la noile cerințe ale societății ”patru profesori au participat la cursul Environmental Education, desfășurat în Cipru și alți patru la cursul Non-formal for inclusion, în Grecia). De asemenea, în cadrul proiectului a existat o mobilitate shodowing special pentru două cadre didactice, care a avut loc la Buteland Flemingsberg Preschool, din Flemingsberg, Stockholm, Suedia. Prin această activitate se urmărește schimbarea perspectivei, a mentalităților, a îmbunătățirii stilului de predare. De mobilitate au beneficiat și 12 elevi, însoțiți de doi profesori, la  Școala Szkoła Podstawowa nr. 2 w Koniakowie din Polonia, mobilitate ce a fost pregătită în prealabil print-o vizită pregătitoare în care s-au stabilit detaliile organizatorice necesare unei bune desfășurări a proiectului.

Având în vedere toate aceste acțiuni, la care au luat parte deja beneficiarii programului, în unitatea de învățământ din Ștorobăneasa se poate observa deja o îmbunătățire a educației și a conștientizării comunității cu privire la importanța implicării active în societate. Unul dintre obiectivele ”Terra – casa pentru toți) se referă la atenția pe care elevii ar trebui să o acorde mediului înconjurător, dar și metode de învățare privind colectarea selectivă a gunoiului. Pentru că proiectul este în curs de derulare, sâmbătă, 21 septembrie, atât cadrele didactice, cât și elevii și părinții au participat la campania ”Let s do it, Romania!”. În urma acțiunii, la care au participat peste 80 de persoane (copii și adulți), s-au strâns din localitate aproximativ 50 de saci cu gunoi.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Exploziv News 24 » Articole Exploziv News 24 »
 
Profesorii Elevii Ștorobăneasa Implicați Programe Fonduri Europene