Partidul Social Democrat (PSD) continuă să se consolideze în Parlament profitând de fărâmițarea partidelor suveraniste.
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a precizat că șapte deputați și trei senatori neafiliați s-au afiliat recent grupurilor PSD.
Odată cu afilierea celor zece parlamentari, PSD are acum mai mulți deputați și senatori decât PNL și USR la un loc, scrie Agerpres.
Cei șapte deputați sunt:
Cei trei senatori sunt:
Mutările vin în contextul în care tot mai mulți parlamentari părăsesc POT şi SOS România.
Mișcarea este văzută ca un semn de fragilitate profundă în tabăra suveranistă, iar PSD pare să capitalizeze eficient aceste fisuri şi să-şi crească ponderea în Parlament şi puterea de negociere pentru intrarea la guvernare.
The post PSD crește pe spinarea suveraniștilor. A luat 10 parlamentari de la Gavrilă și Șoșoacă, iar acum depășește PNL și USR la un loc appeared first on spotmedia.ro.