Acestea sunt rânduri scrise cu drag și dor pentru neamul meu românesc și dulcele, profundul și melodiosul lui grai.
Sunt rânduri scrise cu gândul la sărbătoarea neamului românesc, Limba Română, cea care ne definește, trecând peste nedrepte hotare, tratate și dictate…
Ziua Limbii Române este marcată la aceeași dată, 31 august, de românii de pe ambele maluri ale Prutului, apa care, printr-o nemiloasă și injustă decizie a mai marilor lumii (care de secole, de milenii chiar, fac și desfac hotare, înlăcrimând națiile lumii cu deciziile pacturilor fără justificare și fără urmă de logică și de bun simț), desparte frații de frați, lăsând tristețe și suferință în sfârtecatele noastre inimi.
Noi, cei care simțim românește, n-am uitat nicicând cuvintele lui Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”.
Aceste vorbe ar trebui știute și de cei care ne despart prin injuste hotare, peste care curg acum lacrimile așteptării și ale umilinței, deși, de-a lungul istoriei noastre, am apărat și am stropit cu sânge aceste meleaguri împărțite și despărțite la masa tratativelor.
„Curge Prutul între noi și plânge” pentru frații despărțiți de frați, care privesc la sârma ghimpată care le este barieră împotriva românismului.
N-au știut mai marii lumii că oricâte piedici ne vor pune, „tot ce-i românesc nu piere”, iar limba noastră, comoara noastră de preț, va dăinui peste veacuri, căci DOMNUL LIMBII ROMÂNE, marele Eminescu, de-a pururi actual și genial, a clădit-o în așa fel încât să nu poată fi îngenunchiată sau uitată.
Grigore Vieru spunea că „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română”, iar vorbele lui Nichita le știe orice român: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”
Fănuș Neagu mărturisea: „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”, sufletul fiind tot ce are mai prețios ființa umană, limba noastră fiind „la sine acasă o împărăţie bogată”, astfel definind-o inegalabilul Eminescu.
Și pentru că marele Caragiale afirma „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie”, nouă nu ne rămâne decât să adăugăm, cu smerenie și mulțumire pentru cei care au pus-o în modernele tipare de astăzi: Mulți ani frumoși, dragii noștri frați întru dulcele grai românesc!
Cornelia RĂDULESCU
