Dacă în prima lună din 2024 a fost înregistrată o rată a șomajului de 7,29%, în februarie, valoarea a crescut la 7,43%, iar în martie, a ajuns la 8,55 de procente.
Conform datelor statistice emise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman, la sfârșitul lunii martie erau înregistrați 9.452 de șomeri. Dintre aceștia doar 1.238 primesc indemnizație, restul aflându-se în evidența instituției ca persoane fără loc de muncă. Ca zonă de proveniență, mare parte dintre cetățeni locuiesc în mediul rural, peste 7.500.
Cei mai mulți dintre șomeri au vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, urmați de cei peste 55 de ani, aproximativ 50% dintre ei având doar studii gimnaziale. Șomerii cu studii liceale sunt în proporţie de 11,87%, iar 10,38% reprezintă şomeri cu studii profesionale/arte şi meserii. Ponderea cea mai mică o au șomerii cu studii universitare 1,32%, precum şi cei cu studii postliceale, 0,49 %.