La sfârșitul lunii august, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman erau înregistraţi 9547 șomeri (din care 3953 femei), rata șomajului fiind de 8,63%.
Comparativ cu luna precedentă, rata șomajului este cu 0,35 % mai mica faţă de luna anterioară.
Din totalul de 9547 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Teleorman, 1197 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 8350 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7985 șomeri provin din mediul rural și 1562 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele A.J.O.F.M Teleorman (55,22%), urmat de cei cu studii primare/fără studii (22,36%). Șomerii cu studii liceale sunt în proporţie de 11,33%, iar 9,57% reprezintă şomeri cu studii profesionale/arte şi meserii. Ponderea cea mai mica o au șomerii cu studii universitare 1,08 % precum şi cei cu studii postliceale: 0,4 %.
Analizând structura șomajului înregistrat după mediul de rezidență și după nivelul de instruire se constată că 83,63% din șomeri provin din mediul rural și au o slabă pregatire profesională, 78,58% din numărul total de șomeri au studii gimnaziale, primare sau nu au școală absolvită.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1330 persoane foarte greu ocupabile, 4639 greu ocupabile, 3445 mediu ocupabile, iar 133 sunt persoane ușor ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Teleorman sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Teleorman la adresa https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Teleorman