Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat de 26 de ani, cu ultimul domiciliu legal în orașul Videle, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
La data de 09.11.2023, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată despre faptul că persoane necunoscute au încercat să pătrundă, prin efracție, într-o societate comercială din localitate.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a fost identificată persoana care, în noaptea de 8/9.11.2023, ar fi pătruns în depozitul unei societăți comerciale situate pe strada Cuza Vodă din municipiul Alexandria, forțând sistemul de acces.
Față de bărbatul de 26 de ani, domiciliat fără forme legale în municipiul Onești, județul Bacău, a fost dispusă măsura reținerii, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria