Ioana Panagoreț, candidat PSD Teleorman pentru Camera Deputaților, este un exemplu de dedicare, perseverență și viziune. Cu aproape 25 de ani de activitate în Partidul Social Democrat, ea a demonstrat că implicarea poate transforma comunitățile și poate deschide noi perspective pentru femeile din județ.
În urmă cu doi ani, când a preluat conducerea Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate (OFSD) Teleorman, Ioana Panagoreț a constatat că femeile din mediul rural nu erau reprezentate la nivel local din punct de vedere politic. Cu sprijinul colegelor din biroul politic al OFSD și al primarilor și președinților de organizații, a pus bazele a 75 de organizații OFSD în mediul rural, unde anterior nu existau astfel de structuri.
Această inițiativă a dus la un rezultat remarcabil: în doar doi ani, peste 1.200 de femei din mediul rural s-au alăturat PSD Teleorman. „Femeile din mediul rural sunt pregătite să facă politică și își doresc să facă politică. Ele au o înțelegere profundă a nevoilor comunităților lor și pot aduce soluții reale pentru problemele locale”, subliniază Ioana Panagoreț.
Ioana Panagoreț și-a propus să răspundă nevoilor reale ale comunităților printr-un program politic bazat pe:
• Crearea de locuri de muncă și creșterea nivelului de trai.
• Consolidarea satului românesc și sprijinirea familiilor tinere și a bătrânilor.
• Reducerea abandonului școlar și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor locale.
• Prevenirea problemelor de sănătate, precum cancerul de sân și obezitatea infantilă.
• Promovarea egalității de gen și implicarea femeilor în luarea deciziilor.
„Femeile în politică nu sunt doar o prezență, ci o forță care aduce schimbare. Cred că este timpul să avem mai multe femei la masa deciziilor. Ele știu să prioritizeze educația, sănătatea și protecția socială și pot face o diferență reală în viața oamenilor”, a declarat candidata PSD.
Ioana Panagoreț crede cu tărie că energia, determinarea și curajul femeilor sunt esențiale pentru o societate echitabilă și prosperă: „Vreau să lupt pentru ca femeile din Teleorman și din întreaga țară să aibă acces la funcții de conducere și să nu fie descurajate să-și urmeze idealurile.”
Cu o experiență solidă în politică și o viziune clară pentru județul Teleorman, Ioana Panagoreț este pregătită să reprezinte cu onoare și determinare comunitățile locale în Camera Deputaților.
Comandat de PSD Teleorman
CMF 11240017
The post „România are nevoie de mai multe femei la masa deciziilor” appeared first on Actualitatea de Teleorman.