Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, informează cetățenii că în data de 9 februarie 2024 a fost transmis spre finanțare la Compania Națională de Investiții proiectul de „Reabilitare, Modernizare, Extindere și Dotare SALĂ DE SPORT”.
Este vorba despre o reabilitare totală a clădirii, interior și exterior, dar și extinderea acesteia, necesară pentru construirea unor tribune cu o capacitate de 102 locuri și spații conexe (grupuri sanitare și foyer).
Vor fi instalate panouri solare care să asigure necesarul de energie electrică al clădirii și colectoare solare cu tuburi pentru încălzirea apei, iar vechea centrală termică va fi înlocuită cu două centrale în condensare.
De asemenea, obiectivul va dispune de 27 de locuri de parcare, dintre care 2 pentru persoanele cu dizabilități.
În plus, suprafața de joc va fi una modernă.
Cornelia RĂDULESCU