PRO România vine în față cetățenilor cu cel mai realist și complex program de guvernare, cu măsuri ce pot fi puse în practică, încă din prima zi de guvernare. Într-o conferință de presă, Samuel Calotă, candidat PRO România pentru Camera Deputaților, a precizat că programul de guvernare al formațiunii politice se bazează pe cinci idei principale. De cealaltă parte, Gabriel Crîngeneanu, candidat pentru Senatul României, spune că PRO România este singurul partid ce vine cu soluții clare și care își propune să acționeze în domenii cheie.
“PRO România vine în fața cetățenilor cu un program de guvernare, ce conține cinci idei principale, de pus în practică din prima zi de guvernare, cu Victor Ponta premier. Ma refer aici la venitul minim de criză. Acesta presupune ca fiecărui cetățean din România, pe lângă veniturile pe care le obține din salarii și alte activități, lunar să-i fie acordată o sumă. Astfel, venitul să totalizeze 2.000 de lei de persoană iar în cazul în care sunt mai mult de trei persoane în familie să se limiteze la 4500 de lei. Încă din prima zi de guvernare, noi ne propunem un sprijin de criză, ce presupune susținerea tuturor companiilor românești. Un alt punct de pus imediat în aplicare este cel referitor la deschiderea unităților de învățământ, iar acolo unde este depistat un focar de coronavirus să se închidă doar instituția respectivă. Al patrulea punct se referă la testarea masivă a populație, pentru a se putea depista toate cazurile de infectare cu Coronavirus. Și, nu în ultimul rând, redarea demnității militarilor români”, a declarat Samuel Calotă.
Referindu-se la campania electorală de până acum, Gabriel Crîngeneanu a spus că “a fost o perioadă destul de complexă și solicitantă pentru toată lumea… Evident, ca în orice campanie electorală, partidele politice vin cu anumite programe, promisiuni pe care le fac. Consider că trebuie să avem demnitatea și onoarea de a înainta niște propuneri realizabile, concrete și aplicabile de îndată. Ceea ce văd zilnic, la reprezentanții celorlalte partide politice, seamană cu un soi de a vinde blana ursului din pădure. Toată lumea vorbește de proiecte mari de infrastructură, pe termen lung, care sunt greu de asumat de un parlamentar. Nimeni nu vorbește de măsuri rapide pentru ceea ce înseamnă o stabilizare a economiei, pentru a nu ajunge într-o criză economică ce pare a fi iminentă. Sunt câteva domenii cheie în care ne propunem să acționăm, suntem singurul partid ce vine cu soluții clare”.
Articolul Samuel Calotă, candidat Pro România: “Avem un program ce conține 5 idei principale, de pus în practică în prima zi de guvernare, cu Victor Ponta premier” apare prima dată în Informatia de Teleorman.