Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea a patru bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 51 de ani, toți din comuna Crângeni, față de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare.
Potrivit IPJ Teleorman, sâmbătă, 18 noiembrie, în jurul orei 17:00, Poliția Municipiului Roșiori de Vede a fost sesizată prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la faptul că, în localitatea Crângeni, ar fi avut loc un scandal între mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede care au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 39 și 51 de ani, care ar fi fost implicați în altercație.
Din cercetările și investigațiile efectuate s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, persoanele bănuite ar fi participat la o încăierare, lovindu-se reciproc, prin folosirea unui obiect tăietor – înțepător și a unui spray iritant – lacrimogen.
În urma administrării probatoriului, la data de 18 noiembrie a.c., față de bărbați a fost dispusă măsura reținerii, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede pentru stabilirea participației fiecăruia, a situației de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.