× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Şcoala din Beciu, prădată de hoţi. Au dispărut calculatoarele cu rezultatele la Evaluarea Naţională

Informatia de Teleorman • 31-03-2021, 22:00:31 • 876 vizualizari
 

La data de 31.03.2021, în jurul orei 05:30, Poliția Municipiului Turnu Măgurele a fost sesizată cu privire la faptul că din Școala Gimnazială Beciu lipsesc mai multe computere (4) și echipamente. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, geamurile unei săli de curs au fost sparte, iar din interior au fost sustrase mai multe bunuri, prejudiciul urmând a fi comunicat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, a fost constituit un cerc de suspecți, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
Potrivit unor cadre didactice, cu o zi înainte, baza de date cu notele a fost salvată pe un alt sistem. Din primele informaţii, hotii cunoşteau foarte bine sediul unităţii de învăţământ, aceştia dezactivând sistemul de alarmă înainte de a fura calculatoarele.

Articolul Şcoala din Beciu, prădată de hoţi. Au dispărut calculatoarele cu rezultatele la Evaluarea Naţională apare prima dată în Informatia de Teleorman.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Şcoala Prădată Dispărut Calculatoarele Rezultatele Evaluarea Naţională