× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Șeful USR cere guvernelor României și Bulgariei să elimine taxa de la podul Giurgiu-Ruse

Spotmedia • 23-09-2023, 20:01:00 • 249 vizualizari
 

Preşedintele USR Cătălin Drulă a cerut sâmbătă, guvernelor din România şi Bulgaria, într-o conferinţă de presă susţinută în punctul de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria, să elimine taxa de pod de la Giurgiu-Ruse.

„Această taxă de pod reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii de persoane şi bunuri între ţările noastre. După aderarea la Schengen nu vor mai exista ghişee de control paşapoarte, de ce am mai avea un alt ghişeu care să îngreuneze traficul?”, a declarat Cătălin Drulă.

Conferinţa de presă a fost susţinută alături de europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk, co-preşedintele partidului liberal-democrat european ALDE (din care USR face parte), de Dan Barna, vicepreşedinte USR şi ALDE Europe, şi de europarlamentarul USR Vlad Botoş.

„România şi Bulgaria au îndeplinit toate condiţionalităţile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi este imperativ ca guvernele de la Sofia şi Bucureşti să facă tot ce ţine de ele pentru ca ţările noastre să se integreze în spaţiul de liberă circulaţie anul acesta. Este un drept câştigat prin muncă de ambele popoare şi trebuie să se bucure de acesta cât mai rapid”, a mai subliniat Cătălin Drulă.

The post Șeful USR cere guvernelor României și Bulgariei să elimine taxa de la podul Giurgiu-Ruse appeared first on spotmedia.ro.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Spotmedia » Articole Spotmedia »
 
Șeful Guvernelor României Bulgariei Elimine Giurgiu-Ruse