× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Șofer fără permis, reținut după ce a provocat un accident grav în Teleorman și a fugit de la locul faptei

Ziarul Mara • 04-06-2025, 14:00:22 • 39 vizualizari
 

Un tânăr de 25 de ani din comuna Călmățuiu de Sus, județul Teleorman, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede, după ce a provocat un accident rutier în comuna Crângeni și a fugit de la locul faptei. Acesta este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și părăsirea locului accidentului.

Accidentul a avut loc în noaptea de 1 iunie, în jurul orei 02:00, pe Drumul Județean 653. Potrivit informațiilor transmise de poliție, tânărul conducea un autoturism, când, din cauze ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un cap de pod. Ulterior, șoferul a părăsit locul accidentului, lăsând în urmă un pasager rănit – un adolescent de 16 ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia, iar suspectul a fost introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul IPJ Dâmbovița.

Ancheta este în desfășurare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.

Mircea OLTEANU

Despre autor

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Șofer Fără Permis Reținut Provocat Accident Teleorman Faptei