× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Șoferi beți la volan, depistați constant de polițiștii rutieri

Ziarul Teleormanul • 19-07-2022, 22:00:07 • 184 vizualizari
 

În 24 de ore,  în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 43 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.775  lei  și au retras 1 certificat de înmatriculare.

Dintre acestea, 31 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 sancțiune pentru lipsă inspecție tehnică periodică, 5 sancțiuni pentru alte abateri, 4 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță.
În noaptea de luni spre marți, orele 00:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

De asemenea, marți, 19 iulie a.c., orele 04:55, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au depistat un bărbat  în vârstă de 58 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea  unui vehicul  sub influența alcoolului”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Șoferi Depistați Constant Polițiștii Rutieri