× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE USCATĂ!

Informatia de Teleorman • 03-07-2024, 14:00:44 • 57 vizualizari
 

În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 53 de evenimente, după cum urmează:

– 15 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

trei accidente rutiere produse pe DN 52A, pe DJ504, la ieșire din Alexandria spre Lăceni și pe DN 65A, pe raza localității Cârlomanu, soldate cu opt victime care au fost transportate de echipajele medicale la UPU Alexandria;

– 20 incendii, dintre care 16 incendii de vegetație uscată, izbucnite pe raza localităților Alexandria, Frumoasa, Purani, Islaz, Poeni, Plosca(2), Siliștea, DJ 506A, Orbeasca de Jos, Smîrdan, Scrioaștea, Zimnicea, Peretu, Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede;

o intervenție pentru deblocarea unei uși de acces în locuință în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale;

șase intervenții pentru înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteo;

opt misiuni de informare preventivă, privind interzicerea arderilor de vegetație uscată.

Dintre intervențiile cele mai dificile, amintim:

La Roșiorii de Vede, un incendiu de miriște care se manifesta pe aproximativ 4000 mp s-a propagat, din cauza vântului puternic, la gospodăriile învecinate și la un operator economic. În momentul primirii apelului, forțele de intervenție din cadrul acestei subunități răspundeau deja la nenumărate solicitări în care cetățenii semnalau copaci căzuti pe autoturisme sau carosabil și incendii de vegetație uscată, din cauza fenomenelor meteo periculoase de cod portocaliu. La fața locului, pompierii militari teleormăneni au acționat progresiv cu patru autospeciale de stingere, fiind sprijiniți de o societate agricolă cu două cisterne de mare capacitate și Comitetul Local pentru Situații de Urgență(CLSU)  Roșiorii de Vede cu o cisternă. Aceștia au reușit să salveze mai multe locuințe și construcții, inclusiv o fabrica de prelucrare a lemnului și peleți din imediata apropiere a focarelor. Din păcate au fost distruse și importante bunuri materiale constând în: o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 50 mp, mobilier, electrocasnice, 5 t de lemne de foc, a fost afectat parțial un autoturism,  aproximativ 70 metri cubi de deșeuri de lemn și a fost afectat de flacără transformatorul electric de la secția de peleți. Valorea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 10.000.000 de lei, iar cea a bunurilor distruse la circa 35.000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei de incendiu a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unui arc/ scânteie electrică de la un stâlp de electricitate din apropiere.

Tot din cauza unui incendiu de vegetație uscată care se pare că a pornit de la un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, a avut loc și evenimentul din localitatea Bujoreni. Pompierii militari au acționat cu trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a propagat de la vegetația uscată la două anexe gospodărești, apoi la acoperișul unei locuințe pe o suprafață de aproximativ 40 mp și la o magazie care era lipită de casă.

La Olteanca, un incendiu de vegetație uscată s-a propagat la două anexe gospodărești, afectând și trei proprietăți. Pompierii militari au acționat cu o autospecială de stingere și o autocisternă. Cauza probabilă a fost un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.

O situație similară a fost și la Siliștea, unde un incendiu de vegetație uscată s-a propagat la acoperișul unei magazii de lemne. O femeie, de aproximativ 85 de ani, în timp ce încerca să stingă focul până la sosirea salvatorilor, a suferit arsuri superficiale la membrele superioare și a fost transportată la UPU Alexandria.

         

Așa cum reiese și din evenimentele menționate mai sus, unde au fost înregistrate atât pagube materiale, cât și victime omenești, reamintim cetățenilor că incendiile de vegetație uscată reprezintă un real PERICOL pentru comunitate, semeni, bunuri materiale și mediul înconjurător.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Având în vedere temperaturile ridicate prognozate în următoarea perioadă, pompierii militari teleormăneni recomandă cetățenilor următoarele măsuri pentru prevenirea incendiilor:

  • respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
  • nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată,, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
  • nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
  • pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate,
  • nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
  • nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
INCENDIILOR VEGETAȚIE USCATĂ