Porțile Ștrandului Vedea se redeschid începând de joi, 1 mai, a anunțat primarul municipiului Alexandria Victor Drăgușin. Potrivit sursei citate, tot de joi se reiau și cursurile de înot la CSM.
”1 mai – dăm startul la vară! La CSM vor fi reluate și cursurile de înot”, a transmis Victor Drăgușin prin intermediul unei rețele de socializare.
Așadar, începând cu 1 mai, cetățenii de pe raza municipiului Alexandria şi nu numai, dornici de relaxare, bălăceală şi distracţie sunt așteptați la Complexul de odihnă și recreere Ștrand Vedea din Alexandria.
De asemenea, în ceea ce privește cursurile de înot, potrivit datelor transmise de reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Alexandria, este vorba despre cursuri de inițiere în înot dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.