Mi-e dor de tine… Nu ți-am mai scris… nu mi-ai mai scris… Timpul s-a așternut peste noi ca un strat fin de praf pe o carte veche, dar n-a șters niciun cuvânt, niciun sentiment.

Împing roțile scaunului meu și mă privesc în oglinda ferestrei. Afară, viața curge nepăsătoare, dar în mine e un dor care nu se stinge. Cu toate astea, gândul meu a fost numai la tine. Între filele zilelor ce au trecut, fiecare răsărit și fiecare noapte purtau numele tău: nume de „Dor”…

Eu te iubesc fără să știi… poate fără să vrei. Și, totuși, am lăsat urme, am dat indicii ca să înțelegi: te-am închis în poem să-mi fii mereu în inimă… În fiecare vers pe care l-am scris, în fiecare cuvânt nerostit, în fiecare șoaptă ce se pierde în aer…

Dacă ai citi, ai simți. Dacă ai simți, ai ști. Dar poate că deja știi… și doar taci. Poate că dorul nu e doar al meu, ci și al tău, ascuns undeva între rândurile pe care nici tu nu mi le-ai mai scris.

Și totuși, te iubesc. În tăcere. În absență. În poezie. Pentru că acolo, în lumea mea de cuvinte, vei fi mereu aici, în inimă…

Mihail TĂNASE

Despre autor