× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Tehnologie automatizată de ultimă generație, pentru Laboratorul de microbiologie al Spitalului Județean

Impact News 24 • 09-07-2024, 14:00:40 • 181 vizualizari
 

Laboratorul de microbiologie al Spitalului Județean de Urgență Alexandria va fi dotat cu tehnologie automatizată de ultimă generație, a anunțat Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman. În acest sens, în cea mai recență ședință a forului de decizie județean, aleșii județeni au adoptat proiectul de horărâre privind „Dotarea laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria” finanţat în cadrul Programului Sănătate şi a cheltuielilor necesare implementării. Valoarea investiției se ridică la peste 2,8 milioane de lei, conform proiectului de hotărâre votat favorabil de aleșii județeni.

”Dotăm laboratorul de microbiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria cu tehnologie automatizată de ultimă generație!

În premieră, achiziționăm echipamente noi, performante, automatizate, de ultimă generație!

Sănătatea este o prioritate permanent a CJ Teleorman! Astăzi, am aprobat proiectul privind dotarea laboratorului de microbiologie din cadrul spitalului județean de urgență, care va fi finanțat în cadrul Programului Sănătate.

De modernizarea laboratorului de microbiologie vor beneficia atât pacienții cât și sistemul medical. Încă de la început am dorit un laborator performant de analize medicale şi multiple dotări pentru o gamă largă de explorări paraclinice.

Această reușită va însemna un rezultat standardizat și mult, mult mai rapid și precis! Obiectivul proiectului este să atingem noi standarde, să ducem cât mai departe calitatea rezultatelor livrate către pacienți. Nu ne vom opri aici! Ne dorim analize de laborator la cele mai înalte standarde de calitate, având în dotare analizoare de ultima generație deservite de personal de înaltă calificare. Totul pentru pacienți”, a transmis Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Tehnologie Automatizată Ultimă Generație Pentru Laboratorul Microbiologie Spitalului Județean