Școala Gimnazială nr. 2 Videle, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, Casa Corpului Didactic Teleorman, Primăria orașului Videle a organizat simpozionul aniversar „Teleorman, istorie, tradiție și cultură”, un proiect adresat elevilor și cadrelor didactice din județul Teleorman, menit să cultive respectul față de valorile locale și să aprofundeze cunoașterea istoriei și a identității culturale a zonei.
În cadrul proiectului au avut loc prezentări, expoziții, momente artistice, dezbateri și schimburi de experiență, amenajarea unor expoziții tematice, organizatorii dorindu-și să îi încurajeze pe tineri să descopere, să înțeleagă și să iubească locurile natale, oamenii care au contribuit la dezvoltarea acestui județ și valorile care ne unesc ca parte a unei comunități istorice și culturale aparte.
Proiectul a cuprins trei secțiuni:
1.„Vânătoare de comori în orașul și județul meu”- identificarea și vizitarea unor obiective istorice, etnografice, geografice din localitatea și județul nostru și realizarea unor scurte prezentări, filmulețe de către elevi, a unor expoziții de fotografie la nivelul școlilor implicate.
2.1Din lada de zestre a bunicii”- descoperirea unor obiecte tradiționale în gospodăriile bunicilor de către elevi și realizarea unei expoziții tematice, fiecare obiect fiind însoțit de o scurtă descriere realizată de către elevi. Obiectele sunt expuse în cadrul unei expoziții tematice temporare realizate in foaierul Casei de cultură în perioada 11-14 mai 2025 sau în școlile participante la proiect.
3.1Istorie și tradiții teleormănene”- simpozion local organizat la Casa de Cultură a orașului Videle, în data de 12 mai 2025. Elevi și grupuri de elevi au prezentat materiale despre istoria județului Teleorman, precum și momente artistice, folclorice, obiceiuri inspirate din spiritualitatea teleormăneană.
Scopul acestui simpozion a fost de a marca semnificația Zilei Județului Teleorman și de a oferi un cadru în care tradițiile, istoria și obiceiurile locale să fie cunoscute, prețuite și transmise mai departe.
Elevii și cadrele didactice participante au prezentat materiale despre istoria județului Teleorman, despre locuri, fapte și oameni care au marcat sau definesc identitatea culturală, geografică, istorică a zonei.
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 Videle și ai Grădiniței nr. 1 Videle au încântat publicul cu momente artistice minunate inspirate din folclorul, spiritualitatea județului Teleorman, cântece populare, prezentarea unor obiceiuri populare ale zonei, precum: „Rusaliile”- spălatul pe picioare, „Lăzărelul”, „Paparudele”, „Sânzienele”, dar și momente poetice din lirica poetului Zaharia Stancu.
Alături de elevi și părinți s-au aflat reprezentați ai autorității publice locale din orașul Videle și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Teleorman.
Fiecare activitate desfășurată în cadrul proiectului este o dovadă a faptului că școala nu este doar un spațiu al învățării, ci și un loc al formării sufletelor, al cultivării identității și al dialogului între generații.
Cornelia RĂDULESCU