Un tractor s-a răsturnat astăzi în localitatea Banov (comuna Poeni), pompierii fiind anunțați că o victimă este surprinsă sub utilaj. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman. De asemenea, în sprijinul echipajelor medicale, la locul accidentului s-a deplasat și un elicopter SMURD.
În urma ecenimentului rutier, o femeie, de circa 58 ani, a fost preluată de SMURD Videle, conștientă și cooperantă, cu diferite traumatisme, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la UPU Alexandria.
Un bărbat, de aproximativ 53 de ani, cu un traumatism la membrele inferioare, conștient și cooperant, a primit primul ajutor calificat și a fost transportat de elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din București pentru îngrijiri medicale.
După asigurarea măsurilor P.S.I., cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.