× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Transportatorii rutieri de persoane din Teleorman, revoltați de hotărârea Consiliul Județean Teleorman / Eugen Pîrvulescu: „Vom revoca această hotărâre și ne vom consulta cu operatorii de transport”

Ziarul Teleormanul • 18-08-2022, 20:39:05 • 25 vizualizari
 

O hotărâre a Consiliului Județean Teleorman, adoptată la sfârșitul lunii iunie, i-a revoltat pe operatorii de transport persoane teleormăneni și i-a determinat să înainteze o petiție prin care solicită suspendarea efectelor și revocarea acesteia, în caz contrar urmând a se adresa instanței de judecată. Aceștia sunt nemulțumiți de modalitatea în care a fost elaborată documentația premergătoare adoptării hotărârii și, mai ales, de faptul că nu au fost consultați. Potrivit reprezentanților celor 13 operatori de transport persoane, semnatari ai petiției, Consiliul Județean Teleorman a întocmit caietul de sarcini pe baza unor studii de trafic nereale, nu a actualizat datele privind numărul de călători, a impus cifre de afaceri nerealiste fără să ia in calcul contextul ultimilor doi ani marcați de pandemia de coronavirus. De asemenea, hotărârea forului județean impune mai multe curse, cu mijloace de transport cu capacități mărite, în condițiile în care pe parcursul anilor 2020-2021 multe curse s-au efectuat fără călători.

„Deși pe mai multe trasee au fost impuse condiții privind achiziția de mașini electrice, extrem de costisitoare, noi nu doar că nu putem achiziționa astfel de mașini, dar nici pe cele luate în leasing nu reușit încă să le achităm; apoi, niciunde nu se arată care au fost criteriile de alegere a acestor trasee pe care suntem nevoiți să achiziționăm mașini electrice”, se mai arată în petiția înaintată către Consiliul Județean.

În legătură cu această situație, președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, s-a autosesizat și a declarat că le-a transmis consilierilor județeni liberali să convoace o nouă ședință de consiliu, vineri, 19 august, în cadrul căreia să fie revocată hotărârea în speță, urmând ca, săptămâna viitoare, să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții operatorilor de transporturi în cadrul căreia să fie consultați și să le fie ascultate doleanțele.

„Această hotărâre trebuie revocată și inițiată o nouă hotărâre numai după ce transportatorii vor fi consultați. În această perioadă dificilă, acești oameni trebuie sprijiniți, nu forțați să intre în faliment prin impunerea unor condiții extrem de greu de îndeplinit, fără a se lua în calcul creșterile de preț la carburanți sau fără a se ține cont de faptul că au licențe de transport încă valabile. Aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Județean Teleorman, inclusiv cei care au inițiat această hotărâre, trebuie să răspundă pentru această nedreptate. Vom demara o anchetă care să stabilească cine este responsabil pentru faptul că această hotărâre a ajuns să fie adoptată fără a exista o minimă consultare a celor direct afectați, respectiv operatorii de transport persoane din județul Teleorman”, a declarat liderul liberalilor teleormăneni, Eugen Pîrvulescu.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Transportatorii Rutieri Persoane Teleorman Revoltați Hotărârea Consiliul Județean Teleorman