Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 37 de ani, cercetați într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
La data de 29 aprilie a.c., un bărbat a sesizat poliția cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani și mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale din comuna Stejaru, județul Teleorman.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat trei bărbați care, în noaptea de 29 aprilie, ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în interiorul societății comerciale și ar fi sustras 17.000 de euro, 45.000 de lei, precum și alte bunuri aparținând acesteia.
Pentru documentarea activității infracționale, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, la adresele unor persoane bănuite de comiterea faptei.
La data de 1 mai a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea unui bărbat de 32 de ani, din comuna Stejaru. Ulterior, în data de 8 mai, au fost reținuți alți doi bărbați, de 36 și 37 de ani, din comuna Măldăeni, respectiv municipiul Roșiorii de Vede.
Toate cele trei persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.