Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 37 de ani, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Conform IPJ Teleorman, la data de 29 aprilie, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani și mai multe bunuri, din incinta unei societăți comerciale, din comuna Stejaru.
Din verificările efectuate, au fost identificați trei bărbați, care în noaptea de 29 aprilie, ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în incinta unei societăți comerciale, din comuna Stejaru, județul Teleorman și ar fi sustras 17.000 de euro, 45.000 de lei, precum și alte bunuri care aparțin societății comerciale.
În urma cercetărilor, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.
La data de 1 mai, în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Stejaru.
În continuarea cercetărilor, după probarea activității infracționale, la data de 8 mai, a fost dispusă măsura reținerii față de alți doi bărbați, de 36 și 37 de ani, din comuna Măldăeni și municipiul Roșiori de Vede.
Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.