× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Un bărbat din Alexandria a distrus mai multe culturi de mazăre cu un buldoexcavator pe care l-a abandonat pe câmp! Polițiștii au folosit armamentul din dotare

Actualitatea de Teleorman • 01-04-2024, 20:00:55 • 40 vizualizari
 

În seara de 31 martie,  Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că o persoană care conduce haotic un buldoexcavator i-a distrus culturile de mazăre.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, polițiștii efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe centura ocolitoare a orașului și în zona extravilană.

În contextul redat mai sus, s-a procedat la urmărirea acestuia, în vederea opririi, însă conducătorul buldoexcavatorului ar fi încercat, în repetate rânduri, să lovească autospecialele și pe polițiști, moment în care aceștia au folosit armamentul din dotare, către anvelopele vehiculului, fără ca șoferul să oprească.

În extravilanul localității, terenul accidentat nu a permis urmărirea acestuia, ulterior vehiculul fiind abandonat pe câmp de către conducătorul auto și găsit de polițiști.

La acest moment, polițiștii din Alexandria derulează activități în vederea stabilirii identității și depistării acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Astăzi, în jurul orei 10.00, bărbatul de 57 de ani din Alexandria s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Alexandria.

A fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele indicând faptul că nu se află sub influența alcoolui/substanțelor interzise.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca bărbatul să fie audiat.

The post Un bărbat din Alexandria a distrus mai multe culturi de mazăre cu un buldoexcavator pe care l-a abandonat pe câmp! Polițiștii au folosit armamentul din dotare appeared first on Actualitatea de Teleorman.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Actualitatea de Teleorman » Articole Actualitatea de Teleorman »
 
Bărbat Alexandria Distrus Culturi Mazăre Buldoexcavator Abandonat