Bărbatul de 60 de ani a fost scos rapid din dubă și transportat la spital, inconștient, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Accidentul de circulație a blocat traficul pe Drumul European 70, între localitățile Alexandria și Vitănești, în această după-amiază, formându-se coloane de mașini pe ambele sensuri de mers de zeci de kilometri. La fața locului, s-au deplasat forțe impresionante.
Potrivit biroului de presă al ISU Teleorman, persoana de 60 de ani a fost scoasă de pompieri din cabina camionului, care se afla sub TIR.
La un moment dat, șoferul camionului contrazicându-se cu cei doi conducători de TIR, care dintre ei se face vinovat de producerea evenimentului rutier, a devenit recalcitrant, lovind cu pumnul în stânga și în dreapta, direcția lui fiind, de fapt șoferii vehiculelor de mare tonaj, pe care îi acuza că l-au șicanat în trafic și înjurat prin stație. Cei trei au fost despărțiți de polițiști, care au fost nevoiți să folosească spray-ul lacrimogen.
De cealaltă parte, TIR-urile erau conduse de doi bărbați, tată și fiu, care susțineau că autoutilitara se afla în depășire, moment în care din sens opus a apărut o mașină, a vrut să revină pe banda de mers, însă nu a mai reușit, intrând sub remorca unuia dintre vehicule.
Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Articolul Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în urma unui accident produs pe Drumul European 70 GALERIA FOTO apare prima dată în Exploziv News 24.